Interviu Dan Dinu

Fotograf de mai bine de 20 de ani, fondator al şcolii de fotografie Photolife din Braşov, numele lui Dan Dinu este asociat cu fotografia de natură şi wildlife. Cu multe expoziţii personale, lucrări publicate în reviste şi albume de profil, printre care National Geografic sau WWF Panda Magazine, Dan a început în 2010 un proiect ambiţios despre biodiversitatea florei şi faunei din ţara noastră. După 11 ani şi mii de kilometri parcurşi , un proiect început din pasiune şi dragoste pentru natură s-a concretizat în România Sălbatică, un album foto cu imagini excepţionale şi un film documentar, premiat şi apreciat. Albumul poate fi găsit atît online, cît şi fizic, în mai toate librăriile din ţară, iar filmul, dacă nu l-aţi văzut în cinematografe, îl puteţi vedea pe HBO Max.

www.dandinu.net

Închipuie-ţi că eşti faţă în faţă cu un fotograf care se află într-o dilemă : să se apuce sau nu serios de fotografia wildlife? Care ar fi principalele motive pentru care i-ai spune să aleagă drumul acesta?

Să încep cu experiențele fantastice pe care le poți avea. Dacă îți place natura este absolut uimitor modul cum ai să o descoperi prin ochii animalelor. Să continui cu bucuria de a fi martorul unor momente inedite din viața animalelor, momente care te vor uimi de fiecare dată. Și să închei cu invidia pe care o provoci ceilorlalţi fotografi, care vor crede că tu nu mai stai deloc pe acasă și ești într-un concediu etern. Glumesc la partea asta desigur, nu te va invidia nimeni pentru că stai în frig, în ploaie, nedormit și nemâncat uneori. Dar cei care se apucă de wildlife nu o fac pentru alții, o fac pentru ei.

Care sunt criteriile după care evaluăm o fotografie wildlife? Ce anume îi dă valoare ?

Este foarte complicată întrebarea asta. Pentru mine, unele dintre cele mai valoroase imagini pe care le-am făcut sunt cele care m-au emoționat sau mi-au oferit o experiență personală deosebită. De multe ori eu nu judec după tehnica ireproșabilă, ci mai degrabă după povestea spusă. Normal că fiecare fotograf care iubește acest domeniu are criterii diferite de evaluare. Eu caut să surprind un moment interesant, o interacțiune, o emoție, iar acesta este uneori și motivul pentru care multe dintre imaginile mele cu animale nu sunt doar simple portrete, ci mai degrabă aleg să am prezent și habitatul în care se desfășoară scena respectivă, pentru a aduce mai mult context și mai multă atmosferă în cadru.

Mă feresc tare mult de sintagma “ secrete în fotografie”. Ce ar putea face totuşi un fotograf pentru a maximiza şansele de a face o fotografie de wildlife bună?

Întotdeauna am spus că fotografia wildlife ține de trei lucruri: noroc, perseverență și cunoștințe... exact în ordinea asta. Degeaba știi tu toate teoriile din lume, dacă nu ești perseverent și nu ieși foarte des în natură. Însă degeaba ești foarte perseverent dacă nu ai și noroc să întâlnești specia dorită. Așadar, secretul nu este să cunoști foarte multe, ci mai degrabă să ieși foarte des. Cresc astfel șansele să ai noroc. Pe lângă asta, îți vei spori și cunoștințele, însă nu din cărți, ci pe teren. Acolo se învață cel mai bine, din experiența acumulată. Uneori o specie despre care s-a scris o carte în zona de nord a Europei poate avea un comportament diferit la noi. Nu spun că nu este bine să te informezi, dar trebuie să aplici aceste informații corelate cu ceea ce găsești în locul pe care îl explorezi. Acum, de la a găsi un animal și la a-l poza corect mai este cale lungă, pentru că trebuie să ai și o prezență de spirit bună și trebuie să îți cunoști camera pentru că nu prea ai timp de bâjbâit.

Una din principalele greşeli pentru un fotograf aflat la inceput de drum este graba…vrea totul repede, îşi cumpără cele mai bune aparate şi obiective şi vrea să facă acea fotografie wow de wildlife care să îi aducă 1000 de like-uri. Ce l-ai putea sfătui pe un fotograf care gândeşte aşa?

Să se lase de acest domeniu. Știu că sună dur, dar dacă este un gen fotografic în care nu ai cum să grăbești nicicum lucrurile, acesta este. La pozat animale ai nevoie de cea mai multă răbdare, mai multă probabil decât la orice alt tip de fotografie. Așa cum spuneam anterior, degeaba ai cunoștințe și echipament dacă nu ești perseverent și nu acorzi naturii suficient timp pentru a o înțelege. Nu ai cum să grăbești nimic aici. Plus că, dacă cele 1.000 de like-uri sunt miza cea mare, atunci ai ratat tot farmecul. Pentru mine, de cele mai multe ori, ideea este de a mă bucura de moment și mai apoi de rezultat. Cred că aici se poate face diferența între cei care iubesc cu adevărat natura, iar fotografia este doar o unealtă pentru a-i face și pe alții să o iubească, și cei care fac asta doar de show of. Dacă pe profilul lor sunt mai multe poze cu ei în haine de camuflaj prin pădure, în timp ce se pozează cu obiective lungi, în loc de poze cu animale, cam îți dai seama cum stă treaba. Acum știu că o să îmi iau câteva bobârnace de la colegii de breaslă, dar mi-o asum . Știu ei că nu le port pică și mai știu și de glumă chiar dacă sunt pădureți din fire.

Te-ai simţit vreodată în pericol, în încercarea de a fotografia animale sălbatice? Între inconştienţa turiştior care îşi fac selfie cu ursul, şi frica unui fotograf de a intra în pădure, care ar fi o cale de mijloc?

Nu m-am simțit niciodată în pericol în natură. Și aici nu mă gândesc doar la România, unde chiar este mult mai sigur decât în alte țări. Am avut ocazia să stau printre mai mulți urși negri în SUA și să îi pozez în voie, să văd cum trece un tigru în India la doar câțiva metri de mașina descoperită în care eram, să merg pe lângă un ghepard pe jos în Namibia sau pe lângă elefanți sau rinoceri în Kenya, ba chiar să plutesc pe lângă o balenă albastră în Islanda, într-o barcă de două ori mai mică decât ea. Niciodată nu mi s-a întâmplat nimic. Nu zic că nu există pericole, însă cred că dacă încercăm să cunoaștem natura, sau dacă ne alegem ghizii potriviți, diminuăm aceste posibile altercații. Și ar mai fi un lucru, care poate suna ciudat, dar eu cred că animalele simt oamenii care nu le vor răul. Nu cred că ai cum să fi un fotograf bun de natură dacă pășești mereu cu frică într-o pădure, dar normal că nici nu trebuie să fi inconștient și să te expui inutil. Trebuie să înveți care sunt limitele pe care trebuie să le ai. Atât din punct de vedere al siguranței tale, cât și din punct de vedere etic, pentru a nu deranja animalul mai mult decât trebuie. Dacă vrei un portret de urs cu wide-ul, atunci nu mai discutăm de curaj, ci de inconștiență.

Ai vreo fotografie preferată? Care este povestea ei?

Cred că orice fotograf are fotografii preferate, chiar dacă acestea se schimbă frecvent. Așa cum spuneam mai devreme, poveștile sunt cele care îmi generează amintiri frumoase și mă fac să apreciez anumite imagini tocmai pentru că experiențele sunt uneori chestii mai puțin efemere decât preferințele de moment. O astfel de experiență este cea din spatele fotografiei cu râsul fotografiat în Piatra Craiului, sau poate o altă imagine de care mă leagă multe este una cu un cocoș de munte fotografiat în Bucovina în plină pandemie după ce ani de zile am umblat după el fără succes. Cred că astea două povești sunt cel mai bine de citit aici https://republica.ro/autor/dandinu. Nu de alta, dar sunt mai bine detaliate și mai lungi, ca să nu ocupăm tot spațiul revistei cu trăirile mele.

Poţi excela in fotografia de wildlife dacă esti foarte bun tehnic, ai şi multă răbdare, dar nu îţi place în mod deosebit natura?

Categoric nu. Până la urmă, fotografia wildlife este ceva care se dezvoltă din pasiune pentru natură. Nu îmi pot imagina că poți face asta fără să iubești subiectul pe care îl fotografiezi. Exact acele subtilități care fac deliciul unei fotografii bune sunt generate tocmai de o foarte bună înțelegere a momentului sau a speciei fotografiate. Nu poți face asta fără empatie pentru subiect. Și cred că lucrul acesta este valabil pentru toate genurile fotografice mai puțin comerciale.

Proiectul România Sălbatică, început din pasiune acum 10 ani .... s-a finalizat cu un film premiat şi cu un album printat de excepţie. Care sunt planurile de viitor ?

Păi o să merg mai departe în paralel cu fotografia de natură și producția de film documentar, iar următorul nostru proiect este despre Delta Dunării. Următorii ani ne vom concentra pe această zonă și vom încerca să facem un film cel puțin la fel de bun ca și România Sălbatică. Mă gândesc și la un nou album de fotografie dedicat Deltei, așa că este de lucru. Pe lângă toate astea, o să continuăm să dezvoltăm comunitatea România Sălbatică și să creștem proiectele care au apărut pe lângă proiect, cum ar fi aplicația mobilă, poate un festival de film și fotografie de natură, poate alte proiecte editoriale. Când te înhami la un astfel de proiect este pe viață, este greu să îi pui un punct categoric.

Interviu integral il puteţi citi în numărul 2 al revistei, ediţia printată , care poate fi achiziţionat de aici - Avatar Shop